Ciprul este o țarã cu o istorie unicã și o civilizație ce dateazã din 9000 î.Hr. Din cauza poziției sale geografice, Ciprul a îmbrãțișat de foarte de timpuriu creștinismul și drept consecințã are una dintre cele mai importante colecții de artã bizantinã din lume. Un numãr important de biserici, paraclise și mãnãstiri sunt împodobite cu mozaicuri paleocreștine și medievale și icoane de inestimabilã valoare.
Una dintre consecințele cele mai triste ale invaziei turcești din 1974 și ale deținerii ilegale a 36,2% din teritoriul insulei este distrugerea forțatã și sistematicã a patrimoniului cultural și religios în regiunile ocupate. Sute de monumente istorice și de cult în diverse puncte ale zonelor ocupate au fost distruse, jefuite sau supuse vandalismului. S-au fãcut de asemenea ‛sãpãturi’ ilegale și tezaure culturale au fost furate din muzee și colecții particulare în zonele ocupate și au fost vândute în strãinãtate.
Mai mult de 550 biserici ortodoxe, paraclise și mãnãstiri în orașe și sate din zonele ocupate au fost jefuite, supuse la vandalisme deliberate și în destule locuri au fost dãrâmate. Multe spații creștine de cult au fost transformate în geamii, depozite ale armatei de ocupație, grajduri și șure, fapt care aratã clar cã moștenirea religioasã în zonele ocupate a fost ținta autoritãților de ocupație pentru alienarea politicã a identitãții culturale regiunii. În plus, monumente culturale importante și spații de cult continuã sã nu fie accesibile fiindcã se aflã în „zonele militare” ale armatei turcești de ocupație.
Soarta relicvelor ecleziastice din aceste lãcașuri, care sunt estimate la 20 000, rãmâne necunoscutã. Potrivit calculelor poliției cipriote, peste 60 000 de obiecte culturale au fost transportate ilegal în alte țãri dupã 1974. Icoane importante și de neprețuit au ajuns în posesia unor case de licitație și au fost vândute ilegal în strãinãtate de comercianți de artã.
Distrugerea nu se limiteazã la monumente care aparțin Bisericii Ciprului, ci se extinde la monumente care aparțin Patriarhiei Ierusalimului și grupurilor religioase ale armenilor, maroniților și latinilor, cum sunt, de exemplu, Mãnãstirea armeanã Sourp Magar din Halevka și Mãnãstirea maronitã Profetul Ilie din Skylloura. Din cauza invaziei turcești, toate misiunile arheologice legale din Ciprul ocupat au fost sistate. Din pãcate, existã informații cã toate obiectele care sunt expuse în muzee în regiunile ocupate, ca și întregul material neinventariat în depozitele misiunilor arheologice strãine au fost jefuite și scoase ilegal în strãinãtate. Situri arheologice importante, precum Engomi, care dateazã din epoca târzie a Bronzului, au fost lãsate neprotejate și au nevoie de urgentã conservare.
În pofida faptului cã Departamentul pentru Antichitãți al Ministerului Comunicațiilor și Lucrãrilor Publice al Republicii Cipru este singura autoritate legalã pentru emiterea de permise de sãpãturi arheologice sau reabilitarea monumentelor și spațiilor arheologice și are deplina rãspundere pentru orice lucrare ce se desfãșoarã pe tot cuprinsul statului, „sãpãturi” continuã sã se facã ilegal în spații arheologice din sectorul ocupat al insulei. Un astfel de exemplu îl constituie sãpãturile ilegale în situl arheologic de la Salamina pe care le desfãșoarã Universitatea de la Ankara pe bazã anualã din 1999. Aceste acțiuni încalcã tratatele internaționale din domeniu și denotã lipsã de respect fațã de morala academicã. De exemplu, recomandarea UNESCO pentru Autoritãțile Internaționale care conduc Sãpãturile Arheologice potrivit Articolului VI(32) despre Sãpãturi în Regiunile Ocupate precizeazã clar cã „În caz de conflict armat, orice stat membru care ocupã teritoriul altui stat membru va trebui sã evite desfãșurarea de sãpãturi arheologice în teritoriul ocupat. În caz de descoperiri întâmplãtoare, îndeosebi în timpul desfãșurãrii acțiunilor armate, forța de ocupație trebuie sã ia orice mãsurã posibilã pentru protejarea acestor descoperiri, pe care va trebui, dupã încheierea acțiunilor dușmãnoase, sã le predea autoritãților competente ale teritoriului care anterior era sub ocupație, împreunã cu toatã documentația respectivã”.
Rolul Turciei în comerțul ilicit cu antichitãți din zona ocupatã a Ciprului a fost relevat de un numãr de procese pe care guvernul Republicii Cipru și Biserica Ciprului le-au dus în fața justiției și faptul cã obiecte culturale furate care sunt localizate în strãinãtate provin de la monumentele care se aflã în interiorul lagãrelor armatei de ocupație, cum sunt, de exemplu, frescele de la Sfântul Eufimianos din Lysi.
Cel mai cunoscut proces cu rãsunet internațional a avut ca obiect luarea și scoaterea ilegalã a mozaicurilor din Kanakaria, o rarã capodoperã din secolul 6. Dupã acțiunea pe care Biserica Ciprului a deschis-o în 1989 la Tribunalul Departamental din Indianapolis, în SUA, mozaicurile au fost returnate Ciprului. Președintele Curții de Apel americane, judecãtorul Bauer, în hotãrârea din 1990 cu privire la returnarea mozaicurilor din Kanakaria în Cipru, a conchis: „Numai cei mai rãi dintre ticãloși încearcã sã obținã câștig personal din aceastã pierdere colectivã. Cei care au jefuit bisericile și monumentele în Ciprul rãnit de rãzboi au transportat prada departe și acum fac contrabandã și o vând pentru sume mari, sunt pur și simplu astfel de ticãloși”.
Comunitatea internaționalã aratã mare sensibilitate în chestiuni de protecție și respect a moștenirii culturale în întreaga lume, cum reiese clar din numãrul de tratate și protocoale care au fost adoptate pentru protejarea, ca și pentru înapoierea unor astfel de obiecte ale moștenirii culturale proprietarilor lor legitimi.
Republica Cipru este parte contributoare la Convenția de la Haga din 1954 privind „Protecția Patrimoniului Cultural în caz de Ciocnire Armatã”(1964). Aceastã Convenție este consideratã cea mai importantã pentru cazul Ciprului ocupat. Îndeosebi articolul 4(3) din Convenția respectivã aratã cã forța de ocupație se angajeazã, între altele, la: „sã interzicã, sã împiedice și, la nevoie, sã opreascã orice fel de furt, jaf sau uzurpare de orice acte de vandalism care se întorc împotriva averii culturale”. Turcia este parte contributoare la Convenția de la Haga din 1965.
Atât Republica Cipru cât și Turcia sunt de asemenea pãrți contributoare și la Convenția UNESCO (1970) „cu privire la modalitãțile de interzicere și împiedecare a introducerii și ieșirii ilegale și a transmiterii de proprietate a patrimoniului cultural”, care prevede, între altele, cã „scoaterea și transferul de proprietate a patrimoniului cultural într-un regim de constrângere care izvorãște direct sau indirect din ocuparea unei țãri de cãtre o forțã strãinã trebuie consideratã ilegalã” (articol 11).
Multe alte convenții au fost adoptate pentru protejarea patrimoniului cultural mondial sau înapoierea lui la proprietarii legali. Între acestea, se aflã Convenția Unidroit privind moștenirea culturalã furatã sau deținutã ilegal, Convenția Europeanã pentru Protejarea Patrimoniului Arheologic și instrucțiuni ale Uniunii Europene.